"IUBIRE SI PREJUDECATA"

        Dimineata, in drum spre munca, am auzit la radio cate ceva despre nunta lui Pepe cu o fata pe nume Raluca si despre cat de frumoasa era rochia… Bineinteles, ca orice femeie, sunt si eu o mare curioasa. Am ajuns in fata calculatorului si am cautat ultimele stiri legate de eveniment. Vroiam sa vad cum arata mireasa si rochia ei. Am gasit si cateva comentarii pe care oamenii le-au lasat in trecere. M-a surprins sa vad unele chiar… foarte grosolane legate de faptul ca cei doi miri sunt de etnie roma… Haideti sa va povestesc ceva. Am incercat sa vizitez in ultimul timp cativa copii de la Diaconia, unii dintre ei provin probabil din familii de tigani (romi). Le-am dus dulciuri "Bucuria" aduse din Republica Moldova si m-am bucurat de zambetele lor. Unii m-au intrebat de ce fac acest lucru pentru ei? Acestia vor creste mari si poate vor face rau… poate, dar oare nu asta incercam sa preintampinam? Le-am zis ca mi-am luat chiar eu o teapa de la un tigan pe str. Republicii din Brasov. Venisem sa ma transfer la facultate si trebuia sa rezolv totul intr-o zi deoarece nu aveam unde sa stau (caminele erau inchise iar cunostintele mele din Brasov erau studenti din alte localitati). Am intrat intr-o cabina telefonica (era prin anul 2001, nu aveam inca telefon mobil). Am sunat acasa sa le zic ca sunt bine si am iesit, in acel moment s-a apropiat de mine un om la vreo 25-30 de ani, foarte bine imbracat (se vedea clar ca este tigan dupa accent). M-a rugat sa-i imprumut cartela mea deoarece avea de dat un telefon urgent. M-am gandit imediat ca e posibil sa vrea sa ma pacaleasca, dar apoi mi-am zis ca nu are mare lucru de castigat de pe urma cartelei mele… pot ajunge si eu intr-o situatie disperata de a da un telefon si unde as ajunge daca cei pe care i-as ruga sa ma ajute ar da din cap fricosi si ar zice NU?! Asa ca… i-am intins cartela, el mi-a luat-o si a inceput sa caute un numar de telefon in portofel. A gasit ceva si mi-a zis iritat si dezamagit ca e numar de mobil si nu are rost sa-mi cheltuie mie banii. I-am zis ca poate suna si pe mobil. N-a vrut, ba chiar a insistat sa-mi returneze cartela. Am luat-o inapoi uimita si am intrat din nou in cabina telefonica sa-mi verific creditul, constienta fiind ca singurul lucru logic pe care si l-ar fi dorit acea persoana era… sa-mi schimbe cartela cu una consumata. Asa s-a si intamplat, intre timp persoana respectiva a si disparut. Imi era ciuda pe mine deoarece trebuia sa mai sun acasa si nu mai aveam decat bani de drum, dar… am platit pentru ca am vrut sa ajut un om. E adevarat, ulterior am devenit mult mai atenta la aceste detalii, dar mereu am ramas cu o constiinta incarcata ca poate as fi putut ajuta oameni care ar fi avut nevoie in loc sa fug ca o fricoasa. Am fost intrebata: pai si le mai duci dulciuri copiilor unor astfel de oameni dupa ce ai patit-o si tu? Pai ce vina au bietii copii? Si poate au o sansa sa fie altfel cand vor creste mari…

      
       De ce ne grabim sa etichetam oamenii, pana si copiii? Am ramas uimita sa constat in primul an de liceu in Romania ca multi ne numeau pe noi, moldovencele, fete usuratice. Ajunsesem intr-un orasel din judetul Bacau dupa ce am dat niste examene. Pana atunci culesesem deja si lectii de viata. Veneam dupa un sir de cativa ani de greutati in care parintii mei, profesori fiind, si-au luat salariile si asa mici… cu multa intarziere. Au fost ani grei… Faceam naveta din sat la scoala muzicala din orasul din apropiere (15 km). De trei ori pe saptamana, dupa orele de scoala, luam autobuzul spre oras. Mi s-a intamplat sa nu mai prind autobuzul inapoi decat noaptea tarziu. Intr-o iarna am ajuns acasa pe la ora 22. I-am gasit pe ai mei foarte ingrijorati. M-am mutat apoi in oras, la un camin, pentru a-mi fi mai usor, dar acolo am gasit frig si camere fara utilitati. Se amenajase ultimul etaj de la un camin pentru nefamilisti unde ne-au dus pe noi, elevii de liceu veniti din sate. Nimerisem intr-o camera cu inca 8 fete, era situata chiar pe coltul cladirii (ultimul etaj) si iarna era extrem de frig. Nu se cunostea acolo definitia caldurii si nici a apei calde. Astea erau conditiile. Acum trebuie sa recunosc faptul ca un an am rezistat, dar al doilea an am fugit in gazda la o cunostinta. Ei… dar existau si lucruri frumoase pentru copilul de atunci, cum ar fi participarea la diferite evenimente. Muzica era un vis minunat care ma facea sa uit de tot si toate. Ajunsa in Romania, normal ca m-a uimit sa vad cum eram privite, noi, fetele din Moldova. Abia scapasem de unele greutati, acum na belea, deja aveam si eticheta pusa. Caminul din Romania s-a dovedit a fi, in comparatie cu cel din Moldova, de cinci stele. Aveam caldura, apa calda, televizor in camera rezervata studiului si cabluuu. Ce mai conta parerea baietilor care asteptau seara sa iesim la masa pentru a ne fluiera? Unele fete se plangeau ca sunt tinute prea din scurt, dar ele n-au stat ca mine la un camin din Moldova in 2005 ca sa poata face o diferenta ESENTIALA! Ei… intre timp am aflat ca un "rol" important in etichetarea noastra o aveau inclusiv fustele. Eu fusesem crescuta intr-un stil mai feminist, iar bucatica de comunism, pe care am reusit sa o prind in viata mea, ma obisnuise cu ideea ca o femeie trebuie sa poarte rochii si fuste. Iarna, daca era frig, le "asortam" cu niste colanti. Aici insa aflasem ca doar usuraticele purtau asa ceva, sau cel putin asa am fost informata la acea vreme. Cum mica mea garderoba era compusa doar din fuste si o pereche de pantaloni, a trebuit sa-mi iau din economiile mele inca o pereche de pantaloni, ca sa am la schimb. Si uite asa au trecut anii, si, din usuratice, in urmatorii ani, am fost trecute la capitolul… tocilare. Intre timp m-am hotarat sa renunt la pantaloni si sa invat din nou sa port rochii si fuste. Mi-a placut sa le port, de ce sa n-o mai fac doar pentru ca unii gandesc intr-un anumit mod? Acum nici nu mai am varsta de atunci si ma intersectez cu alt fel de oameni, cu alta mentalitate, sau cel putin asa imi place sa cred.

       Si uite cum am ajuns de la subiectul unei nunti la exemple din viata mea. Nu trebuie sa venim cu o eticheta doar pentru ca ni s-a pus pata pe ceva anume. Mi-e greu si mie, cei drept, sa trec de acest prag al etichetarii. Din nefercire, etichetarea moldovencelor (ca fiind mai usuratice) are o baza tragica. Am cunoscut cazuri cand fetele au fost la un pas sa fie vandute mai departe FARA SA STIE! Li s-a zis ca li se va da de munca. Au fugit in ultimul moment. De ce au aparut astfel de cazuri? Din cauza saraciei… Cunostinte foarte bune au fost torturate in propriile case doar pentru ca s-au dus in strainatate si au facut cativa banuti. Atunci am auzit-o pe surioara mea exclamand: ce bine ca n-avem bani! Apoi rachetii au fugit in Europa si prin lume si atunci am rasuflat mai usurati.         

       In cazul lui Pepe ce pot sa zic? Sunt foarte multi care isi inseala partenerul. Unii sunt iertati si altii nu. Parerea mea este ca trebuie sa ierti, dar mult mai bine ar fi sa mearga apoi ambii pe drumuri diferite. Ideea tradarii va umbri mereu relatia, iar in majoritatea cazurilor cel care a fost iertat va gresi iar si iar… stii ca exista posibilitatea ca celalalt sa mai dea o data sansa relatiei…    
     
        Ce ne ramane de facut? Parerea mea este ca trebuie sa INCERCAM sa fim mai buni, sa ne respectam partenerul de viata, prietena sau prietenul, si sa nu etichetam oamenii fara rost…         
       
       Fiecare are dreptul la fericire si o sansa pentru a arata cine este cu adevarat!

Aga Lucia-Selenity