TEXT DE LA PRETEXT SAU RĂSPUNSUL NECESAR

M-am întâlnit acum câteva zile cu o colegă din lumea artei. O tot văzusem abătută în ultima vreme, dar acum era veselă şi faţa îi radia.

-         Aşa da! Am exclamat eu. Cum de? Zi-mi şi mie să îmi fac şi eu o zi la fel de înnsorită!

-         Păi e cam lungă povestea, îmi zise ea. Şi nici prea veselă nu e.

-         Dacă sfârşitul e frumos, cu atât mai interesant va fi ce îmi vei spune, aşa că... zi!!!

-        Păi viaţa e cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Multe răutăţi se întâmplă ca să facă loc unor lucruri minunate. Din nefericire, noi, femeile, uneori suntem prea complicate şi ne facem rău între noi... chiar dacă nu e cazul. Unele hăituiesc pe altele din invidie şi pentru că au stima scăzută de sine sau alte frustrări interioare. Le este teamă că li se ia amantul sau cine ştie, ce berbec, dar nu privesc în ansamblu, să vadă realitatea. Ca să nu mai spun că poate chiar ele construiesc întreaga intrigă şi îţi fac drum liber către acel cineva... Poate că până la conflictul creat de ele nici nu ţi-a trecut prin cap aşa ceva. Ideea e că... uite, se luase o fostă colegă de mine, bănuind ca i-aş lua eu amantul (deşi ea avea o relaţie oficială cu altcineva). Nu era prima de acest gen, aşa că am continuat să mă port bine cu ea, chiar foarte bine... M-am gândit că îi va trece. La scurt timp, tipa începu să facă crize, a ţipat prin birou şi şi-a dat demisia. Dumnezeu cu mila, dar chiar m-am bucurat în acel moment, zicând: am scăpat de nebună! Se pare că nu s-a terminat totul atunci. Respectiva a început să mă atace în mediul online de pe pagini false. Am încercat să îi explic faptul că nu am nicio treabă cu nimeni şi să mă lase în pace, dar a început cu ameninţările. Veni un coleg nou în birou şi, ce să vezi... era prieten cu respectiva... Vreo cunoştinţă... Începu să facă tot felul de aluzii nefireşti la cât de mare şi tare e fosta colegă. Ce frumoasă, ce deşteaptă... În fine, nişte abureli, în condiţiile în care am cunoscut-o direct şi ştiam cam până unde i se ridica nivelul de IQ... Adică, ce aşa mare deştăptăciune în capul uneia care se lauda ce matematiciană este, dar îmi dădea rapoarte cu nişte calcule simple făcute praf?! Dar dacă prostimea aşa dorea să o vadă, era fix problema ei. Că încerca respectivul să îmi sufle mie astfel de vorbe, nu înţelegeam de ce. De ce mama mă-sii, îl interesează pe ăla că aia e geloasă pe mine? Îi păzeşte patul sau ce? Bine, hărţuirea a durat ceva timp. Căuta tot felul de conversaţii în care să demonstreze şi el ce geniu este, deşi se vedea că era o forţare de prost gust. Să vii să te lauzi că ştii şi să întrebi dacă şi ceilalţi ştiu nişte lucruri legate de lingvistică, în condiţiile în care exprimarea ta orală şi scrisă lasă de dorit, este ceva... interesant... La un moment dat au fost şi nişte situatii ciudate în trafic. Apoi a mai apărut o colegă (pe care o consideram prietenă) cu aceleaşi aluzii “isteţe”, ca şi ale celuilalt (mai puţine, dar...).

-         Păi şi de ce erai afectată? Trebuia să îi laşi în plata lor, cu nebuna lor?

-         Păi cum să nu fii? Tu ai putea să înduri astfel de chestii aproape zilnic, timp de câteva luni? Apoi să ţi se strecoare aluzii că ţi s-a pus ceva în mâncare, apoi să fii hărţuită iar în mediul online. Mi s-au tot trimis mesaje urâte, unele chiar cu înjurături. Am fost sunată şi pe telefonul personal. La un moment dat m-am oprit din activitatea artistică.

-         Păi asta îşi doreau? Cum să faci aşa ceva?!

-         A fost greu până m-am prins. De fapt, motivul hărţuirii lor a fost unul simplu: că aş fi încercat eu să îi fur activitatea nebunei, o activitate dubioasă. Niciun om normal nu m-ar fi văzut în acea ipostază. Îmi vine să râd de fiecare dată când stau şi mă gândesc la ce prostii pot crede unii... şi se pare că sunt mulţi.

-         Şi cum de ai reuşit să treci peste?

-         Păi începusem să mă cert, până şi cu cei apropiaţi la care ţineam. Toţi mi se păreau deja dubioşi. Până am discutat serios cu ei şi mi-au dat nişte sfaturi importante. Soţul mi-a zis că trebuie să fiu mai egoistă şi să nu mai fiu bună cu cei care nu merită. Încă stau şi mă gândesc dacă trebuie să fiu aşa, deoarece concepţiile mele despre viaţă sunt un pic diferite. Mereu am zis că, dacă eşti bun şi răspunzi cu bunătate oamenii care fac răutăţi, se vor schimba şi vor avea faţă de tine atitudinea pe care o ai şi tu vis-a-vis de ei. În cazul prezentat mai sus, acest lucru nu a mers.

-         Poate trebuie să dai o şansă oamenilor, dar e cazul să existe o limită. La un moment dat, trebuie să pui şi piciorul în prag.

-         Asta cam aşa e. Ştii, mi-au atacat pagina de lingvistică. Ce om întreg la cap s-ar lega de aşa ceva?

-         Ei, gata! Vezi că încă te afectează!

-   Nu cred. Eu doar nu-mi explic... Poate nici nu e cazul să găsesc o explicaţie a acestor comportamente. M-a ajutat mult şi sfatul mentorului. Mi-a zis să nu îmi fac griji, să merg pe drumul meu, pentru că sunt unică. I-am zis că nu vreau să fiu unică, vreau doar să mă lase oamenii ăştia în pace. Mi-a răspuns că vor dispărea la un moment dat, apoi vor apărea alţii... că mereu vor fi oameni care vor crea diverse situaţii, pornind de la nişte simple invidii sau gelozii. Şi voi rămâne ceea ce sunt, ba chiar o să mă dezvolt. Nu ar trebui să iau în seamă că ei acum încearcă să creeze o imagine apropiată de a mea pentru acea femeie. Scriu pentru ea, posteaza în numele ei. Un ochi critic, ce ştie artă, îşi dă seama a cui peniţă e acolo. Mai ales când se simte mai mult stilul unui bărbat şi nu al unei femei etc... Dar în real, ceea ce ei fac acolo, NU există. Realul este altceva, iar asta este ceea ce contează în viaţă cu adevărat! REALITATEA!

EU

Când am conceput imaginarul „Talestri, regina amazoanelor”, nu eram sigură de nişte lucruri. De fapt, nu cred că m-au influenţat conştient... Am bănuit, la începuturi, apoi am mai bănuit... de curând... Acum, Mary White îmi confirmă... Şi dacă personajul este atât de frumos ca Mary, îmi exprim durerea de a fi văzut cum a fost transpusă într-un mod total opus. Mă gândeam de curând să modific finalul narativ, dar acum îmi dau seama că, inconştient, este cel care trebuie să fie, cu un părinte care îşi ridică fiica printre stele, deoarece acolo îi este locul. De iubit, ce pot spune? În real, se pare că şi-a îndreptat atenţia spre femei uşoare, de aici porneşte o mare vină în crearea a ceva altfel... Ce fac aceste copiatoare? Nefiind ce trebuie, se bat pe un spirit de parcă ar fi un post. De ce? Pentru că niciodată nu vor înţelege cum e să fii un astfel de personaj? Nu au cum... Nu este un post. Este un suflet! Este un spirit, aşa cum astfel de femei nu vor fi nici în visele cele mai frumoase! Nu pot spune că mă simt mândră de anumite asemănări posibile cu personajul real, dar ştiu că, dacă ar fi fost ca mine, cu siguranţă ar fi condamnat orice posibilă asemănăre cu anumite fiinţe care nu au ştiut şi nu vor şti vreodată să exprime şi nici să aprecieze adevărata esenţă a unei energii creatoare.

Şi cam atât aş vrea să spun, dintr-o sinceritate poate ieşită din comun... Dar... eu sunt eu şi mereu aşa voi rămâne, eu!...

SĂRUTUL [AVATARURI ALE ARTEI AMORULUI ŞI ALE AMORULUI ÎN ARTĂ]

Întotdeauna e loc de mai bine, chiar şi într-un simplu sărut. Ovidius scria: “Unii peşti se prind cu cangea, alţii cu undiţa sau rămân prinşi în năvodul pescarului. Asemenea şi-n dragoste, nu izbuteşti întotdeauna cu aceleaşi mijloace; străduieşte-te să le potriveşti după vârsta iubitei. O căprioară mai trecută simte de departe cursa ce i se pregăteşte; de te arăţi prea priceput unei începătoare sau prea îndrăzneţ unei prefăcute, ea va fi bănuitoare şi cu băgare de seamă. Aşa se-ntâmplă uneori: femeia care se teme să se dea unui bărbat cinstit, se lasă în voia mângâierilor unui iubit mişel... Dorinţa femeii este mult mai vie decât a noastră şi prezintă mai multă violenţă şi delir.”

O “muşcătură delicată” te poate duce la extaz. Te trezeşti din somn deodată de sărutu-i fermecat, o mângâiere ce te poartă spre adevărata încântare a colierului medieval. În braţele iubitei, tremurând, săruţi... Trebuie să deguşti totul până la final, cu senzualitate şi iubire. Trebuie să simţi magia pe creştet, ochi, buze, piept... Când pui capul pe pieptul iubitei să îi numeri bătăile cu un sărut cu patimă, ca o relaxare activă!... Un joc pentru cei inventivi şi o ghicitoare cu surpriză. „Și ca să-ți fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Când sărutându-te mă-nclin,/ Tu iarăși mă sărută” [Mihai Eminescu - Luceafarul].”

Sărutul este ceva natural, plăcut şi fermecător. Stâlpii „Coloanei sărutului” prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi, iar arhitrava „Porţii sărutului” reproduce, de multe ori „Sărutul” din Montparnasse, sugerând o horă.

Cu un sărut poţi descoperi un întreg univers.

Aşa ca-n arta amorului este şi Sărutul în artă... fotografie, pictură, muzică, mai ales literatură... [SĂRUTUL DE FOC... ÎMBINĂ ARMONIOS MUZICA, TEXTUL ŞI DANSUL – TANGOU - Sărutul focului - CÂNTAT DE NAT KING COLE]:

„Ȋţi ating buzele şi dintr-odată ies scântei

Acele diabolice buze care ştiu atât de bine arta de a minţi

Şi, deși eu văd pericolul flacăra continuă să crească mai mare

Știu că trebuie să renunț la sărutul tău de foc

***

și, deși mă arde și mă transformă în cenușă

Toată lumea mea se prăbuşeşte fără sărutul tău de foc.”

Şi versurile de Cristian Vasile din ZARAZA sunt omagiul sărutului, în jonctura artei muzicii cu arta dansului şi a poeziei:

[Cand apari senorita, în parc pe-nserat

Curg în juru-ţi petale de crin.

Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat,

Şi ai trupul de şarpe felin.

Gura ta e un poem de nebune dorinţi,

Sânii tăi un tezaur sublim.

Eşti un demon din vis, care tulburi şi minţi,

Dar ai zâmbetul de heruvin.

***

Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza,

Să mă-mbete mereu.

De a ta sărutare Zaraza vreau să mor şi eu!]

      

Ars longa, vita brevis...

Gratias tamen legentibus

Aga Lucia-Selenity

FATALISM ŞI FEMEIA FATALĂ

Discutam de curând cu un bun prieten despre femeile fatale şi despre feminitate. Mai exact, voiam să aduc în prim-plan un concept de femeie ideală. Nu că aş avea modelul bărbatului ideal, dar privind în jur şi analizând eforturile atâtor oameni de a fi pe plac altora, m-am trezit întrebându-mă dacă noi ştim cu adevărat care ar fi modelul ideal. Oamenii nu trebuie să se schimbe, dar rămâne la latitudinea fiecăruia dacă vrea să evolueze ori ba. Tot butonând la această idee, am găsit câteva link-uri de referinţă:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Femeie_fatal%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Feminitate

Desigur, să fii o femeie fatală nu înseamnă să exprimi şi feminitatea însăşi. De fapt, o femeie fatală poate fi descrisă în câteva cuvinte de referinţă (a se vedea mai sus), în schimb, când vine vorba de FEMINITATE lucrurile se complică. Simone de Beauvoir spunea că ,,nu te naşti femeie, ci devii…”. Devii ce? Cred că în primul rând, modelul este mama, apoi sunt prietenele şi personajele media. Idealul depinde, clar, de mediul în care te naşti, te dezvolţi şi evoluezi. Nu există un model în dicţionar, dar cred că am putea etala câteva idei bine definite. Ce înseamnă FEMINITATE? Cu siguranţă persoana trebuie să aibă o atudine feminină, începând cu îmbrăcămintea şi terminând cu cele mai mici detalii (bijuteriile, parfumul etc.). Trebuie să existe un echilibru în folosirea artificiilor existente pe piaţă pentru că riscă să devină o femeie fatală, dar să piardă din feminitate încărcându-şi imaginea cu prea multe accesorii, machiaj, haine extravagante etc. Este ideal ca femeia care întruchipează feminitatea să fie şi mamă. Este, cred eu, ceva logic şi productiv... Dragostea, cu siguranţă, trebuie să fie un element fundamental, dar nu ca aceea a femeii fatale. De ce? O să aduc aici argumentul interlocuitorului meu:

- Sweet, tu cum vezi femeia fatală?

- Femeia fatală este vampă. O poţi iubi şi sigur te pierzi cu ea. Dacă asta vrei, asta faci. Nu iei pistolul să tragi în ea, în tine... în terţi.

- Mă refeream la femeia adevărată, care se merită a fi iubită...

- Pai merită, dar ea nu te iubeşte. E clar că există o pasiune, dar în luciditate... este o Aventură... şi nu poate fi o viaţă cu femeia fatală. Ea este fatală, o ai, te are, şi merge mai departe cu alţii. Inşii la fel... căci sunt fluturi, ce nu caută o floare, ci o lampă... Femeia fatală este ca lampa pentru fluturi... îi atrage şi, pe cei mai apropiaţi, îi arde... Femeia fatală, ca fata cuminte de la ţară, îmbătrâneşte urât şi... singură...

Aşa că aduc în listă o altfel de dragoste, aceea adevărată, aceea care se confruntă cu pasiunea, dorinţa şi adorarea unei singure persoane. Femeia fatală împarte aceste sentimente în funcţie de câte persoane sunt “active” la acel moment, deci persoanele din plasă beneficieaza doar de câteva procente din acel 100%. Femeia pe care vrem noi să o modelăm, este cea care va împărţi acest procentaj cu familia.

Eleganţa! Este un aspect important. Şi pornim aici de la nişte expresii şi idei simple, cum ar fi îmbrăcămintea şi spatele drept, deşi adevărata eleganţă o dau atitudinea, cuvintele şi nobleţea. Nu contează unde te naşti, aceste lucruri se învaţă. Distincţia şi moralitatea ţin de anii de acasă. Femeia modernă încearcă să combine feminitatea cu masculinitatea. Plăteşte câştigarea unor drepturi cu pierderea feminităţii. Constat cu tristeţe în gândurile-mi, că valorile descrise mai sus nu mai sunt importante în ochii multora. Poate pentru că sunt greu de cultivat şi menţinut. Consider că nu există Perfecţiune, dar ar fi frumos să facem eforturi pentru a creşte, în primul rând, în ochii noştri, sperând, printr-un efect Young… şi în ochii altora....

<iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/Wg1I5kqB1tM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

BÂRFA - Hic et nunc

Astăzi aş vrea să vorbesc despre bârfă. “Doar o vorbă să-ţi mai spun”, deoarece şi acest subiect este mult prea scărpinat şi n-aş vrea să îmi pierd mult timp abordându-l. Se spune că bârfa este tratament psihologic pentru unii. Dacă am citi studii în acest sens, am ajunge chiar să fim de acord cu această părere şi să bârfim necontenit doar de dragul de a fi mai… sănătoşi. Ce să zic? Puţină bârfă probabil nu strică niciodată, ideea este să fie… cu bun simţ. Până acum câţiva ani, credeam că bârfa înseamnă:

• Ce îşi povestesc babele duminica după slujbă;

• Cum îşi critică vecina nora, fata cea proaspăt căsătorită, povestind la jumătate de sat cât de neîndemânatică este în gospodărie;

• Poveştile de tot soiul spuse de bărbaţi, după prea multe pahare cu licoarea lui Bachus;

Lista ar fi lungă… Ideea este alta, am descoperit că mai exista un soi de bârfă. Cea în care cineva se laudă cu nişte cuceriri închipuite, de bun soi, doar ca să atragă soiuri mai uşor de cules. Dacă fata e urâţică, dar reuşeste să facă o partidă bună cu un băiat, sigur va atrage dintr-o bucată mai mulţi pretendenţi. De ce? Pentru că va stârni curiozitate. De ce a fost aleasă? Înseamnă că are ceva special. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu un băiat. Dacă va reuşi să convingă o fată frumoasă, pentru ca să iasă cu el de câteva ori, deja va fi privit cu destul interes. Cateodată, însă fapta este înlocuită cu bârfa. Mai exact, o persoană se poate lăuda cu anumite cuceriri închipuite, unei alte persoane, doar pentru a-i atrage atenţia. Să zicem că atât timp cât lucrurile rămân între ei, e doar o bârfă de prost gust… Dar ce ne facem dacă bârfa iese la iveală? Are toate şansele să iasă, deoarece întotdeauna te vei lăuda cu ceva de soi şi nu cu restul cuiva. Dar persoana pe care vrei să o cucereşti poate fi atât de flatată, că este considerată prioritară unui soi ales, încât nu se va putea abţine şi… va vorbi… Repercusiunile pot fi diverse (în funcţie de situaţie). Cert este că, un om, cu personalitate puternică, niciodată nu va apela la astfel de artificii. Vorbim de oamenii care se mulţumesc cu puţin şi tocmai de asta riscă să piardă teren în faţa altora, pe care nu au curajul nici să îi abordeze, de frică să nu fie refuzaţi. Şi atunci ce să facem?!... Chiar unica soluţie să fie bârfa? Las răspunsul, ca mingea în terenul vostru… verbal...

O zi frumoasă să aveţi, cu mult soare în suflet şi lumină în minte!...

DRAGOSTE PENTRU DOI ŞI-UN SFERT

Să existe oare dragoste pentru doi şi-un pic?

By Tono Stano 1992  "Sense"

“Într-o seară, după ce ne plimbaserăm cu barca şi ne întorceam acasă noaptea pe lună, mă aflam alături de dânsa şi-i admiram buclele şi silueta sveltă, strânsă într-un jerseu, când deodată am priceput că Ea este. În seara aceea mi se părea că ea înţelege tot, tot ce simt şi gândesc eu şi că eu simt şi gândesc lucruri înălţătoare. În realitate însă nu era altceva, decât că jerseul îi venea foarte bine, cum îi veneau şi buclele, şi că, după o zi petrecută în preajma ei, doream o apropiere şi mai mare.

E de mirare cum ai uneori iluzia deplină că frumuseţea înseamnă binele. O femeie frumoasă spune prostii; o asculţi şi nu observi prostia ei, tot ce spune ţi se pare inteligent. Ea vorbeşte şi se poartă abject, iar tu în tot ce face nu vezi decât drăgălăşie. Însă dacă nici nu vorbeşte prostii, nici nu face lucruri urâte şi mai e şi frumoasă, atunci găseşti că-i o minune de inteligenţă şi de moralitate excepţională.” 

Insist asupra pasajului de mai sus extras din “Sonata Kreutzer” de Lev Tolstoi pentru a evidenţia faptul că dragostea/atracţia începe de cele mai multe ori pe baza stimulilor vizuali. Este interesant cum oamenii încep să facă adevărate pasiuni carnale, uitând că la baza unei relaţii stau, de fapt, lucruri mult mai importante. Pasiunea trece şi oamenii îşi zic dezamăgiţi că “dragostea durează doar 3-4 ani”. Credeţi-mă, dragostea poate dura mult mai mult, şi poate creşte văzând cu ochii, poate fi hrănită cu sentimente frumoase, pasiune şi vise. Depinde numai de noi… Şi când zic NOI, mă refer la ambele persoane care s-au angajat în acea relaţie. Iubirea nu se limitează numai la corp. Corpul suferă transformări în timp, anii trec, dar pasiunea poate creşte, odată cu respectul faţă de persoana care îţi stă alături. Cât de frumos poate fi să o priveşti în ochi şi să vezi în ei pasiunile tinereţii care v-au legat încă de la bun început! Cât de frumos poate fi ca, după ani buni de stat împreună, să ieşi de mână cu acea persoană şi încă să mai simţi fluturi în stomac! Şi totuşi de când e lumea, dragostea a fost percepută în diferite culori şi sensuri. 

Poză pentru soţul meu, 2009

Să existe oare dragoste pentru doi şi-un pic?!... Atât timp cât iubeşti o persoană îţi pasă de ceea ce simte ea, de fericirea ei şi, oricât de mari ar fi tentaţiile din jur, nu greşeşti pentru că asta înseamnă dragoste. Ea nu se bazează doar pe un corp care se poate îmbolnăvi în orice moment, un corp care în timp se va rida, un corp care va păstra doar privirea de care te-ai îndrăgostit. Iubirea se clădeşte şi se trăieşte din sentimente puternice şi nobile. Odată cu trecerea timpului, putem găsi mereu ceva nou în cel de lângă noi pentru că el/ea se transformă, noi ne transformăm. Contează însă mult armonia în care se dezvolta omul, înţelegerea din cuplu şi maturitatea în gândire şi sentimente. Asta nu exclude inocenţa copilăriei, ea trebuie păstrată mereu în sufletele noastre pentru că EA este acea care ne hrăneşte cu sentimente frumoase şi preţioase...

ADAM şi EVA / Altfel de… dudui

Câţi ani de garanţie să aibă oare o duduie care profesează cea mai veche meserie, dar… sub o altă formă, sub mantia unei femei simple, seducătoare şi chiar… îndrăgostite?… Mulţi nici nu au habar cât de bine se poate câştiga. Ideea este să ştii să ţinteşti la nivel înalt şi, de acolo, să storci bănuţii atât cât se poate şi… cât te duce talentul. Bine, multi şi-ar zice: să fim serioşi, aşa ceva e greu de realizat! Păi o femeie riscă prea mult manipulând un bărbat cu bani. Poate… Dragii mei, în general, ele sunt susţinute de alţii (cei care iau, poate, cea mai mare parte din “afacere”). Credeaţi că totul este atât de simplu? Duduile respective câştigă, în schimb, nişte prieteni care o şcolarizează în tot ceea ce înseamnă viaţa şi cum să storci din oportunităţi şi ultimul bănuţ. Plus că, la “final”, după o anumită vârstă, pot şi ele să se aşeze la casa lor, poate lângă un bugetar cuminte care să aducă un venit decent în familie şi, liniştite, să îşi construiască o viaţă de gospodină şi mamă redutabilă. Asta ar fi o poveste frumoasă, 

dar…